World Class, liderul industriei de health & fitness din România, continuă să facă pași semnificativi în îmbunătățirea standardelor de calitate și siguranță ale rețelei sale de cluburi și piscine la nivel național. Începând cu luna mai, World Class și-a reafirmat angajamentul față de excelență, devenind prima rețea de sănătate și fitness din țară care a obținut certificarea FitCert® Level 3.
Redport Capital, unul dintre dezvoltatorii rezidențiali autohtoni, activ în nordul Bucureștiului, începe lucrările la Faza III a proiectului The Level Apartments, ca urmare a obținerii autorizației de construcție.
Strategia Renault Group pentru dezvoltarea de vehicule autonome începe cu un vehicul de transport public ce va fi folosit la turneul de la Roland-Garros. Compania nu intenționează să investească deocamdată în autoturisme autonome.
Adrian Hallmark, proaspăt demisionar din funcția de CEO al Bentley și viitor șef al Aston Martin, este îngrijorat de mașinile autonome, pentru că este de părere că acestea ar putea deveni periculoase.
Volkswagen a anunțat că își va intensifica legăturile și colaborarea cu partenerii de la Mobileye, împreună cu care dezvoltă primele automobile complet autonome pentru transportul pasagerilor.
Mercedes-Benz progresează în programul de lansare a mașinilor autonome cu un nou pas, pe piața din China. După omologările din Germania și SUA, constructorul german a reușit să obțină aprobarea pentru a testa vehicule autonome, în zona urbană Beijing. Mercedes testa deja de doi ani mașini fără șofer, pe șosele din China.
Mercedes a sfidat concurența din SUA, China și Europa și a accelerat dezvoltarea tehnologiei de conducerea autonomă, astfel că, după omologarea în mai multe state din SUA a sistemului Drive Pilot, acum lansează oficial primele mașini echipate cu acesta.
Fondul de investiții Meta Estate Trust, companie holding formată, cum a anunțat în premieră Profit.ro, din nume grele de investitori din imobiliare, energie, transport, HoReCa și piața de capital, anunță vânzarea celor 40% din părțile sociale deținute în Redport Properties SRL, dezvoltatorul proiectului The Level Apartments.
Tehnologia BlueCruise, așa cum se numește întreg sistemul care asigură conducerea automobilelor controlată de computer, la Ford, a fost autorizată de KBA, autoritatea federală germană de transport. Sistemul nu este unul care poate fi numit „conducere fără șofer”, dar permite șoferului să ia mâinile de pe volan pe anumite porțiuni ale autostrăzilor din Germania.
Divizia din China a General Motors a primit autorizația din partea autorităților chineze pentru începerea testelor cu mașini autonome pe autostrăzile din zona Shanghai. Testele vor fi realizate în parteneriat cu Momenta, în care GM a investit 300 de milioane de dolari.
Automobilele Mercedes-Benz din Europa vor avea instalată o nouă funcție care va permite mașinilor să depășească automat vehiculele lente ajunse din urmă. „Automated Lane Change” face parte din pachetul de autonomie Nivel 2+.
Omul de afaceri Dan Șucu, proprietarul grupului Mobexpert, a intrat ca investitor principal într-o firmă înființată de dezvoltatorul imobiliar Redport Capital pentru construcția fazelor 3 și 4 ale ansamblului rezidențial The Level, cu circa 400 de apartamente, ce urmează a fi realizate în apropierea Petrom City din nordul Bucureștiului, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.
Mercedes-Benz a lăsat în urmă complet Tesla, cel puțin în materie de conducere autonomă. În timp ce Tesla are probleme majore cu sistemul Auto Pilot, germanii au primit certificarea în California, după ce la începutul anului fuseseră autorizați să vândă sistemul Drive Pilot în Nevada.
Automobilele care sunt echipate cu tehnologia de conducere fără șofer se bucură de o relaxare a legislației în Germania, începând de la 1 ianuarie, dată la care intră în vigoare noi prevederi legate de viteza maximă a acestora. Prezența acestor mașini pe șosele se confruntă cu critici severe, din cauza sistemelor necertificate, cum este AutoPilot de la Tesla.
După ce a primit omologarea pentru șoselele din Germania, pentru sistemul de conducere autonomă Level 3, Drive Pilot, Mercedes-Benz anunță acum că sistemul este oferit clienților său pe modelele S Class și SQS.
O nouă generație a sistemului de operare și software-ului care controlează automobilele Volkswagen din familia ID va fi lansat și instalat atât pe modelele noi ce sunt produse de acum înainte, dar și pe mașinile existente, printr-o actualizare din cloud.
Marca premium Audi, parte din grupul VW, va renunța la două dintre modelele sale entry-level, accesibile, pentru a se concentra pe zona superioară a gamei, potrivit presei germane.
Mercedes-Benz a reușit să ia fața celor de la Tesla, odată cu omologarea oficială a unui sistem de conducere autonomă de nivel 3, obținut de la autoritatea federală de transport KBA, după ce Germania a devenit prima țară din lume care legiferează mașinile fără șofer.
Grupul Volkswagen a desemnat marca Skoda să se ocupe de proiectul platformei MQB-A0 la nivel global, pentru a produce mașini destinate piețelor emergente. Asta înseamnă că vor fi dezvoltate modele entry-level, concurente cu mașinile Dacia/Renault și Lada, pe toate piețele din America de Sud, Africa, Rusia, India și Asia.
Vânzările Dacia au avut un an prost în 2020, însă au contat enorm pentru compania care deține marca românească, Renault Group. Ce nu știe prea multă lume, în acest context, este faptul că modelul Sandero 2, cel care a ieșit din fabricație de curând, a fost cel mai important produs pentru Renault, reușind să limiteze, cu vânzările sale, pierderile grupului francez.
Omul de afaceri Alexandru Răbâncă (41 de ani) a decis să plaseze în imobiliare banii câștigați din vânzarea francizei Yves Rocher, brand pe care l-a adus în România acum 20 de ani, și a unui lanț de farmacii, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro. El a început prin dezvoltarea unui ansamblu rezidențial premium cu circa 150 de apartamente, însă vrea să se extindă puternic pe acest domeniu.
Filmul „Jumanji: Nivelul următor/ Jumanji: The Next Level” s-a menținut pe primul loc în box office-ul românesc, după ce, în al doilea weekend de la premieră, a generat încasări de peste 1,5 milioane de lei.
Lungmetrajul „Jumanji: The Next Level”, cu Dwayne Johnson și Kevin Hart în distribuție, conduce box office-ul nord-american de weekend, unde „Richard Jewell” a înregistrat cel mai slab debut în patru decenii pentru cineastul Clint Eastwood.
Filmul de aventuri „Jumanji: Nivelul următor/ Jumanji: The Next Level”, regizat de Jake Kasdan, a debutat pe primul loc în box office-ul românesc, cu încasări de peste 2,2 milioane de lei.